Despre noi
Asociația Centrul Cultural PROARTIS este o instituție nouă de pregătire și perfecționare în domeniul artei pentru neprofesioniști, menită să preia o parte a tradițiilor invățământului artistic din Municipiul Codlea și imprejurimi.
Cultura este prin definiţie aşezământul purtător de cuvânt şi de imagine a oricărei civilizaţie, prin urmare, Centrul Cultural PROARTIS are ca scop fundamental sprijinirea procesului de formare şi perfecţionare prin cultură şi arte, promovând talentele competitive, ideile,creaţile de valoare, valorificând frumoasele noastre tradiţii populare.
Asociația Centrul Cultural Proartis initiază și desfășoară cursuri de muzică, arte plastice, arte vizuale, teatru, coregrafie, limbi străine, săptămânal, și are diferite proiecte pentru următorii ani, în domeniul culturii tradiționale și a educației permanente urmărind: cercetarea stadiului actual al tradițiilor și al creațiilor populare specifice, protejarea și valorificarea elementelor tradiționale reprezentative ale zonei, inițierea și elaborarea unor norme metodologice privind activitatea așezămintelor culturale, creându-se condițiile necesare promovării și conservării elementelor specifice, ale culturii tradiționale, descoperirea, sprijinirea și promovarea creatorilor populari, incercarea de a atrage in realizarea proiectelor și a altor instituții de cultură și ong-uri din zona Codlea (Braşov) pentru colaborări, în realizarea proiectelor și chiar dezvoltarea schimburilor culturale pe plan național și internațional.
Asociația Centrul Cultural Proartis inființează Școala de Arte PROARTIS funcționabilă din 15 octombrie 2008.
Preşedinte,
Lucian Opriş
Vice-președinte,
Dan Surducan

















